Testul păpușii

Între anii 1930-1940, psihologii Kenneth B. Clark și Mamie P. Clark au realizat experimentul cunoscut sub numele de Testul păpușii.

Subiecților, 253 de copii, li se prezentau păpuși identice ca trăsături, dar care prezentau două mici diferențe – culoarea pielii și a părului. Pentru acest experiment, soții Clark au fost nevoiți să vopsească un bebeluș de jucărie pentru a avea și varianta de bebeluș cu pielea de culoare închisă, căci la vremea aceea se fabricau doar jucării bebeluși cu pielea albă ( vezi imagine).

Copiilor li se cerea să aleagă păpușa cu care le place mai mult să se joace, păpușa care e mai frumoasă, păpușa care e rea, păpușa care arată ca un copil cu pielea deschisă/închisă la culoare, păpușa cu care se identifică. Toți copiii au ales păpușa cu pielea deschisă ca fiind cea frumoasă și au respins-o sau catalogat-o rea pe cea cu pielea închisă. La ultimul pas, când au fost nevoiți să se identifice cu una dintre păpuși, doi copii au fugit din camera plângând.

Experimentul a fost folosit ca proba în cazul Brown v. Board of Education, care s-a încheiat cu decizia Curții Supreme de a interzice segregarea rasială în școlile din America.

Deși am crede că situația s-a schimbat radical, ei bine, după aproape 80 de ani, rezultatele au fost la fel. În anul 2010, CNN a repetat experimentul, folosind desene cu copii cu nuanțe diferite ale pielii. Aici puteți urmări răspunsurile copiilor.

Mi-am dat seama că ai noștri copii nu prea au contact cu oameni foarte diferiți din punct de vedere al aspectelor geografice, dar mai ales, că în imaginile cărților pe care copiii le răsfoiesc zilnic, sunt rar prezente astfel de imagini.

Astfel, am printat imagini cu oameni din diferite culturi și le-am pus copiilor în bibliotecă pentru a le observa mai bine și a le avea mereu la îndemână. O perioadă nu am vorbit despre ele, i-am lăsat să le analizeze fără ca vreun adult de la clasă să își spună părerea. Imaginile i-au atras foarte tare pe copii și s-au adunat în grupuri și le-au discutat împreună. În fiecare situație, oamenii cu pielea închisă au fost numiți "urâți". Uneori, copiii îi numeau "țigani" și "hoți". Au fost copii care au selectat fotografiile: pe cele cu oameni cu pielea deschisă la culoare le-au așezat pe masă pentru a le vedea mai bine, pe cele cu afro-americani le-au pus înapoi în cutia în care se afla materialul, cu fața în jos sau prefăcându-se că închid cutia pentru a nu mai vedea imaginile acelea. Cei mari glumeau pe seama asta și se tachinau reciproc spunând: "tu o să te măriți când o să fii mare cu o fată neagră" și tot grupul izbucnea în ras. Un copil a spus chiar că "e interzis să te căsătorești cu o femeie neagră dacă tu ești alb".

Copiii nu au un fundament rasist, dar observă diferențele de culoare și pentru că nu au informații despre acest subiect, nu îl înțeleg. Copiii înțeleg ceea ce trăiesc, ceea ce văd, aud și consideră asta ca fiind normal. Dacă nu au contact cu oameni diferiți din punct de vedere anatomic, geografic, cultural; dacă nu văd poze cu ei în cărți, în tablouri etc, nu îi consideră a fi ceva firesc. Iar apoi, își transformă această convingere într-un stereotip.

A folosi stereotipuri nu e neapărat ceva negativ. E un proces cognitiv natural și preponderant inconștient și presupune a căuta tipare, a compara, a clasifica, a generaliza, iar aceste acțiuni ne ajută să luăm rapid decizii pentru acțiunile desfășurate zi de zi, ne ajută să fim eficienți. Găsind elemente comune și creând categorii, ne simplificăm mult activitatea cognitivă și astfel creăm răspunsuri automate la stimuli noi. Însă aplicate în mod individual fiecărei persoane dintr-o anumită categorie și mai ales, cu conotație negativă, stereotipurile duc rapid la prejudecăți.

Dacă o persoană este judecată doar pe baza unor stereotipuri și nu ca individ, atunci avem de-a face cu o prejudecată. Prejudecățile reprezintă răspunsurile noastre emoționale în legătură cu grupurile stereotipice, iar pasul următor, acțiunile întreprinse în legătură cu prejudecățile avute, reprezintă discriminarea.

Stereotipurile rasiale sunt ușor de format în cazul copiilor din cauza transmiterii propriilor păreri sau din cauza lipsei de informații, iar de aici și până la prejudecăți și discriminare e cale scurtă. Mai târziu putem doar combate prejudecăți de acest fel, însă acum le putem preveni.

După o perioada de observare fără intervenție, la clasă am vorbit despre diferențe între oameni din acest punct de vedere și am oferit un exemplu folosindu-ne de ouă. Le-am explicat că așa cum ouăle pot fi albe sau maronii, dar înăuntru au același conținut - gălbenuș și albuș, la fel sunt și oamenii - pot avea pielea albă sau foarte albă, maro, bej, rozalie, dar înăuntru sunt la fel - toți au aceleași organe. Am spart cele două ouă și copiii au putut observa clar cum, indiferent de culoare, conținutul a fost același.

Cărți precum Descoperim copiii lumii  (editura Aramis) Copiii lumii și În același timp în jurul lumii (editura Cartemma), Cum trăiesc copiii prin alte colțuri ale lumii (editura Paralela 45) sunt foarte utile pentru înțelegerea acestei diferențe.

Cărțile lui Catherine Dolto sunt foarte folositoare de asemenea. Ea chiar explică diferența de culoare a pielii între oameni într-una dintre cărți.

Educaţia este cea mai puternică armă care poate schimbă lumea, spunea Nelson Mandela. Tot el spunea: Nimeni nu se naşte urând alte persoane pentru culoarea pielii lor sau pentru religia lor. Oamenii trebuie să înveţe să urască, iar dacă pot învăţa ura, pot învăţa şi iubirea, care este un sentiment mai apropiat de inima omului. Iar Maria Montessori ne amintește în "Taina copilăriei": Copilul e omenirea viitoare întreagă, dar e şi rodul nostru. Asupra lui au căzut şi în el s-au întipărit toate greşelile noastre, el poartă pecetea neştearsă a rătăcirilor noastre. Binele şi răul din adult sunt în strânsă legătură de dependenţă cu viaţa copilului în care a crescut.

Să avem înțelepciunea de a crește copii echilibrați emoțional!

Articol scris de Daria Cîmpean, educator AMI 3-6 ani